Doamne, stiu ca gandurile Tale nu sunt gandurile noastre si caile noastre nu sunt caile Tale, ci cat de sus sunt cerurile fata de pamant tot asa sunt si gandurile Tale fata de ale noastre. Noi ne facem planuri, “inima omului face la planuri, dar Domnul ii indreapta pasii”. De multe ori noi nu intelegem ca Tu ai o perspectiva, un plan si un timp diferite de ale noastre. Si pentru ca “Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, care ne-ai intocmit: suntem cu totii lucrarea mainilor Tale.”(Isaia 64.8), de aceea te rugam sa rastignesti in noi orice dorinta care nu este in acord cu voia Ta, chiar daca acest lucru inseamna durere, dar “suferintele de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare”. “Cand voia lui Dumnezeu se intersecteaza cu voia omului, cineva trebuie sa moara.”(Addison Leitch) Ajuta-ne ca sa ne supunem orice gand ascultarii de Tine, sa putem accepta ceea ce Tu ai pregatit deja pentru noi.
Atunci cand planurile noastre de implinire a visului mor in mintea, vointa si emotiile noastre, El se pregateste sa le invie in felul Sau, iar scopul incercarii poate fi si acela de a vedea daca slujim visului sau Lui. Cand o usa s-a inchis, cand acel vis ti s-a naruit si cand oportunitatea a disparut, nu trebuie sa ramai pe loc. E timpul sa: -renunti; -reinnoieste-ti credinta in Dumnezeul celei de-a doua sanse; -cere-I un vis nou, uitandu-le pe cele vechi. Imprejurarile din viata noastra lucreaza astfel incat la un moment dat ajungem sa fim foarte tulburati si sa nu intelegem scopul pe care Dumnezeu il are pentru noi…Tristetea abunda si parca nici o scapare nu mai vede cel deznadajduit. Cat de ciudat este sufletul omului…cine-l poate intelege cu adevarat? Cred ca doar Creatorul sau… cand parca ajunsi la mal simtim ca vin alte valuri si mai mari, sub greutatea carora stam gata sa cedam… Putem noi spune cu toata inima: “chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu va da nici un rod, rodul maslinului va lipsi si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule si nu vor mai fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!”(Habacuc 3.17,18) adica chiar daca visele noastre nu se vor implini …tot ne vom bucura in El? Esti tu gata sa accepti planul Lui pentru tine, sa-I predai Lui controlul deplin asupra fiecarui aspect din viata ta? Daca da, atunci pregateste-te pentru o calatorie plina de surprize, dar nu fara pierderi…pentru ca o corabie aflata in larg, pe timp de furtuna, nu poate ajunge la liman daca nu va fi golita de greutati care ar putea s-o impiedice sa inainteze…. Inchei cu o maxima: “Optimistul vede trandafirul, nu ghimpii sai; pesimistul vede numai ghimpii, uitand de trandafir.”(Kahlil Gibran) Sa privim spre trandafir si parfumul sau!
Sunt atatea griji care-l doboara pe om: grija zilei de maine, grija locului de munca, a familiei, grija pentru problemele celor apropiati, etc…Iar prezenta lor aduce involuntar si ingrijorarea. Din fire ne ingrijoram, urmand sa ne temem si sa fim tulburati.
“Nu va ingrijorati de nimic…”(Filipeni 4.6) Este oare posibil, ca in secolul 21 sa nu te ingrijorezi, nici macar de un lucru marunt? Am spune cu totii ca nu…cand atatea vesti sumbre intuneca viitorul pe toate planurile…
“Nu va ingrijorati de viata voastra, gandindu-va ce veti manca sau ce veti bea, nici la trupul vostru, gandindu-va cu ce va veti imbraca.”(Matei 6.25) Desigur ca acest verset nu incurajeaza lenevia, sa stam si sa asteptam intr-o atitudine de nepasare, dar cred ca se refera la faptul de a nu pune stapanire asupra mintii noastre aceste lucruri materiale, care ar putea sa ne impiedice in pregatirea noastra pentru cer “Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuieze inimile….cu ingrijorarile vietii acesteia, astfel incat ziua aceea sa vina fara veste asupre voastra. “(Luca 21.34)
Solutia o gasim in 1 Petru 5.8 “Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El insusi ingrijeste de voi.” Usor de zis, dar cum o facem totusi? Nu vi s-a intamplat sa doriti sa le lasati asupra Lui, sa le aruncati, dar parca tot nu ati reusit? Mie mi se intampla frecvent…De unii singuri nu putem, chiar daca la nivelul mintii dorim, la nivel sufletesc nu reusim. Si totusi este posibil, sa fim eliberati de griji, de ingrijorare, numai Dumnezeu o poate face atunci cand noi suntem deplin constienti de dorinta noastra, aceea de a-L lasa pe El sa conduca, sa rezolve totul, cand Ii predam cheia asupra acelor situatii intr-o atitudine de supunere totala. Da…este tot o lucrarea a Sa, nici un merit din partea noastra, nimic, de aceea sa-L inaltam cum se cuvine pentru ca numai la El este eliberare de orice povara.
Intotdeauna renuntarea aduce durere. Cand inima iti plange este greu sa-i gasesti consolarea. Uneori este necesar sa o lasi pana isi varsa tot focul. Si asta poate dura timp. Dar, pe masura ce te maturizezi in credinta ajungi sa accepti realitatea asa cum este, sa poti renunta mai usor… Renuntarea produce suferinta. Cand pierzi un lucru drag suferi. Dar, cel putin stii ca nu-l mai poti avea pentru ca l-ai pierdut. Dar cand renunti de bunavoie este mai greu, deoarece firea pamateasca iti sopteste sa nu faci acest pas, sa tii totul pentru tine. Nu este usor sa renunti; sa pierzi de bunavoie este o lucrare pe care Dumnezeu ne invata si care adesea se manifesta prin zdrobire. “Oricine isi va pastra viata o va pierde, dar oricine isi va pierde viata pentru Mine o va castiga.”(Matei 11.26) Se merita sa renunti la lucruri care stii ca L-ar dezonora pe Dumnezeu, la lucruri la care cugetul iti spune ca nu sunt dupa voia Sa. Da, se merita sa privesti toate aceste lucruri ca pe un nimic fata de pretul nespus de mare al cunoasterii Domnului nostru, lucruri trecatoare pe care punem adesea prea mult pret, in locul comorii din cer care nu va pieri niciodata. Uneori este nevoie sa jertfesti lucruri de mare pret in ochiii tai, atunci cand Dumnezeu o cere, tocmai pentru ca El are in vedere ceva mai bun pentru tine, dar acel ceva nu-l poti vedea decat prin ochiii credintei. Doamne, ajuta-ne sa putem vedea prin ochiii credintei ceea ce Tu ai in plan pentru noi, chiar daca omenescul din noine stinge speranta deseori! Ajuta-ne sa renuntam la dorintele noastre egoiste, la tot ceea ce Tu crezi ca nu ar aduce slava Numelui Tau! Mai bine sa renuntam acum, decat sa plangem mai tarziu!
Constat ca timpul incep a-l pretui abia atunci cand imi lipseste, atunci cand sunt prea multe de rezolvat. Cand exista din belsug nu pun asa mare pret pe el. Regret ca de multe ori l-am irosit fara a baga de seama, cand sunt atatea lucruri prioritare… In tumultul activitatilor se pare caimi rezerv timp pentru mai toate. Dar, se intampla ca atunci cand l-am avut din plin nu l-am folosit la adevarata sa valoare. La fel se intampla si cand pierd cate un lucru, abia atunci observ importanta lui. Nu-l putem opri. In trecerea sa ireversibila… ne vedem dintr-o data parca ajunsi intr-o etapa a vietii si nici nu stim pe unde a trecut atata vreme…Este bine sa ne analizam mai des pentru a constientiza locul nostru pe pamant. In clipe de bucurie am vrea sa-l tinem in loc, iar in impas cat l-am mai zori sa treaca… “Toate isi au vremea lor, si orice lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.”(Ecles. 3.1) Sa ne facem timp pentru lucrurile marunte, pentru a trai din plin acest dar numit viata, insa cu folos si cu satisfactia de a fi utili si cu increderea deplina ca ne aflam acolo unde ne vrea Domnul. “Vegheati dar in tot timpul si rugati-va.”(Luca 21.36) “Racumparati vremea, caci zilele sunt rele.”(Efeseni 5.16) Daca nu stii cum sa-l intrebuintezi, pleaca-te in rugaciune si cere calauzire. In naivitatea mea crezusem o vreme ca timpul petrecut spre slava lui Dumnezeu trebuie folosit doar intr-un anume mod; mai tarziu am inteles ca fiecare avem o lucrare pe cat de personala pe atat de diferita, asa cum fiecare madular din trup are un rol specific si nu toate pot face acelasi lucru, dar pot lucra impreuna la realizarea lui. Omul are viata scurta, iar clipa plecarii sale nu-i este cunoscuta. Nu se merita ca putinul timp liber sa-l irosim. Analizati-va si indreptati ceea ce se mai poate! Sunt oameni care au nevoie de timpul nostru. Nu trebuie decat sa deschidem ochii si sa privim in jur. O poezie din copilariespunea un mare adevar:
„Când te duci seara la culcare
Sa-ti pui o mâna sub obraz,
Sa te-ntrebi cu-ngrijorare:
Ce bine am facut eu azi ?
O zi trecuta fara fapte
De care sa-ti aduci aminte,
În viata ta e ca o noapte
Sau ca un basm fara cuvinte.
E ca si cum n-ai fi trait,
Si ti-ai pierdut o zi din viata,
Si soarele s-ar fi oprit,
Cazut în somn de dimineata.”(Indemn- Demostene Botez)
Azi nu ai trait cu folos daca nu ai facut ceva pentru o persoana care nu-ti va putea rasplati niciodata! Fiecare timp este un dar, fie ca este o zi, o luna sau un an. Trebuie sa traim fiecare clipa ca pe ceva unic, cu care nu mai avem ocazia sa ne intalnim.
Nu este o noutate faptul ca stiinta a crescut remarcabil prin intermediul internetului. Preocuparile extrascolare ale copiilor si tinerilor tin intr-o proportie majora de prezenta sa. A devenit un flagel. Asemenea unui drog la care oamenii nu poate renunta, o capcana care prinde cu mare usurinta chiar pe cei ce se numesc crestini. Partea buna este ca poate fi utilizat si in scopuri benefice, si asa cum graul creste impreuna cu neghina pana la seceris, la fel si pe internet postarile crestine isi fac loc pe langa atatea lucruri care pangaresc Numele lui Dumnezeu; pentru un crestin cred ca nici macar nu ar trebui sa-i starnesca curiozitatea “Nu puteti face tot ce voiti”. Daca simti placerea pentru lucrurile de Sus, vei simti dezgustul pentru celelalte. Am evoluat odata cu stiinta. Cunostinta a crescut, dar odata cu ea si pacatul… Atentie! Internetul este o arma ce poate fi intrebuintata in doua scopuri extrem de diferite, sau mai bine zis un cutit, dar depinde cine il foloseste si in ce scop: fie poate salva vieti (in mana unui chirurg), fie poate distruge vieti (in mana unui asasin). Chiar daca este o unealta in mana celui rau care ruineaza din ce in ce mai multe vieti, totusi iata ca exista materiale crestine, bloguri, predici, cantece, legaturi intre crestini care pot fi mentinute numai prin acest mijloc de comunicare. In acest mare intuneric exista si mici lumini. Acolo unde Domnul coboara focul Sau, cel rau cauta cu orice chip sa-l stinga. Dar, daca o lucrare este de la Dumnezeu, va ramanea in picioare pentru ca biruinta este a Domnului. Sa sufle vantul, sa vina valuri si ploi, “Lumina celor neprihaniti arde voioasa, dar candela celor rai se stinge.”(Proverbe 13.9) Multumim Tie, Doamne pentru aceasta binecuvantare! Va doresc tuturor sa fiti canale de binecuvantare prin orice cale, inclusiv prin cea a internetului!
Cred ca fiecare din noi ne confruntam la un moment dat in viata cu singuratatea. Nu stiu cum este singuratatea ta. Uneori devine chiar chinuitoare, iar cand ii acordam atentie nu mai da pace. Dar, este oare singuratatea ta mai mare decat a altora? Probabil, dar nu mereu.Sa ne gandim la oamenii inchisi pentru credinta lor, de exemplu Richard Wurmbrand, condamnat la inchisoare si torturat pentru crezul sau, aflat singur, intr-o celula dizgratioasa...Dar, cu toate acestea, el marturisea ca Dumnezeu i-a fost alaturi mereu. Deci, prezenta Sa il insotea, nu era singur. Tu de ce te simti singur?
Este o fraza memorabilia care spune ca:
”Oameniisunt singuri pentru ca eiconstruiesc ziduri inloc de poduri.”Poti fi singur insa si in mijlocul prietenilor. Priveste totusi mai bine in jur, s-ar putea sa omiti prezenta celor care te inconjoara.
As vrea sa insist putin asupra singuratatii necesare prin care au trecut oameni despre care ne vorbeste Biblia.
Ilie a zis poporului: “Eu singur am ramas din proorocii Domnului”.(1 Regi 18.22)
“am ramas numai eu singur,si cauta sa-mi ia viata!”(1 Regi 19.10) Domnul ii raspunde ca “Mi-am pastrat sapte mii de barbati, care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal.”(1 Regi 19.8)
Moise trebuie sa petreaca 40 ani in pustiu, departe de conditiile oferite de casa lui faraon, cioban la oi. Si totusi, fara aceasta pregatire in pustiu nu ar fi fost capabil sa conduca poporul in urmatorii 40 de ani.
Singuratatea este uneori chiar necesara pentru a ne reculege in fata lui Dumnezeu. Domnul Isus “S-a suitpe munte sa se roage, singur la o parte.”(Matei 14.23)
Voi incerca sa numesc singuratatea care este dupa voia lui Dumnezeu pustiu.
Pustiul este locul unde omul este purificat si in el se dezvolta caracterul lui Dumnezeu. In perioada noastra de pustiu este important sa-I permitem lui Dumnezeu sa-si faca voia Lui in viata noastra. Lasa-L pe El sa se ingrijoreze cu privire la cum va functiona totul si cum vor lucra toate lucrurile impreuna...tu doar sa te lasi calauzit de El.
Pustiul este locul unde ne duce Dumnezeu pentru a ne invata ca orice incercare de a face ceva pentru El, fara a avea calauzirea si capacitatea date de El, e fara folos, e zadarnic; este locul in care Dumnezeu ne incearca, ne smereste, ne curateste si rodeste in noi caracterul Sau. Este terenul de pregatire pentru slujirea viitoare. Cand El ne duce in pustie o face pentru a vedea daca suntem flamanzi dupa El sau daca vom flamanzi dupa confort si placere. Trecem printr-o vreme de uscaciune, de seceta spirituala pentru ca noi sa devenim insetati dupa El. Nu te afli in acest desert pentru ca tu aipacatuit; te pregateste pentru schimbarea care va veni.
“Iata, voi face ceva nou, si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoasteti voi oare? Voi face un drum prin pustie, si rauri in locuri secetoase.”(Isaia 43.19)
Pentru a trece prin pustiu biruitori trebuie sa vedem realitatea asa cum o vede Dumnezeu. Dumnezeu te-a adus in acest loc pentru ca tu sa afli ce este in inima ta.
Nu inceta sa-Lurmezi pe El. Nu te da batut. Fii treaz si pastreaza-ti vie viziunea, nu conteaza cum sunt imprejurarile. Nu conteaza cat de greu iti este, nu uita ca
„...toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede”(Marcu 9.23)
Pentru singuratea ta cere Domnului puterea Sa!
Atata timp cat Dumnezeu este in inima ta, nu estisingur niciodata!
Vi s-a intamplat vreodata sa va simtiti ca si Lot, care isi chinuia sufletul sau in fiecare zi din pricina a ceea ce vedea si auzea? Uneori mi se pare ca traim in Sodoma si Gomora. O lume in care anormalul inseamna normal. O lume obisnuita cu minciuna, cu flirtul, cu viclenia, cu vorba murdara si compromisul. Gustam momente placute intr-un locas de inchinare, dar pentru multi, cea mai mare parte a timpului este petrecut in afara anturajului crestin. Chiar daca incerci sa te ascunzi, sa te feresti din calea ei, nelegiuirea iti apare in fata cand nici nu te astepti. Si ne mai miram de ce atatea nenorociri pe pamant?Eu zic ca mare este inca mila lui Dumnezeu… Cat va mai indura oare, nelegiuirea de pe pamant? Inca din primele capitole ale Bibliei, din Genesa capitolul 6 se vorbeste despre stricaciunea oamenilor, “Dumnezeu a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau.”(Genesa 6.5) Si pentru prima data “I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant, si S-a mahnit in inima Lui.”(Genesa 6.7) Si Domnul a folosit potopul pentru a curati pamantul, dar a salvat 8 suflete.
Mai tarziu, Dumnezeu constata din nou aceleasi lucruri privind spre locuitorii din Sodoma si Gomora…”pacatul lor este nespus de greu”(Genesa 18.20) Priviti la Lot, care era ”foarte intristat de viata destrabalata a acestor stricati; (caci neprihanitul acesta, care locuia in mijlocul lor, isi chinuia in toate zilele sufletul lui neprihanit, din pricina celor ce vedea si auzea din faptele lor nelegiuite) “(2 Petru 2.7) “Ce s-a intamplat in zilele lui Noe, se va intampla la fel si in zilele Fiului omului: mancau, beau, se insurau si se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie; si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intamplat in zilele lui Lot, se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar, in ziua cand a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer, si i-a pierdut pe toti. Tot asa va fi si in ziua cand Se va arata Fiul omului.”(Luca 17.26-30) Poate te simti si tu ca si Lot, aflat la poarta cetatii, gata sa iesi de acolo. Trebuie sa fii pregatit in orice ceas!Pentru ca sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti si vegheati, caci nu stiti in ce ceas va veni Domnul nostru! Vegheati, pentru ca semnele apropierii venirii Sale se implinesc pe zi ce trece.
Am auzit o poveste a unui creion si mi s-a parut foarte relevanta pentru noi. Iata cateva lucruri care-l caracterizeaza: - exista o Mană care ii conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui, daca nu refuzam in a ne impotrivi. - din cand in cand Mana trebuie sa se opreasca din scris si sa foloseasca ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun. - creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este sa ne mentinem pe drumul drept. - la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, ingrijeşte-te de ce se intampla inlauntrul tau. - lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta. Ce frumos este sa fim ca si un creion care sa aiba o mana de conducator(Dumnezeu), care sa aiba nevoie de o ascutitoare(necazuri care ne ascut in lucrurile vietii), dar si de o radiera. Caci nu putem fi mereu perfecti. Dar exista sansa de stergere. Dar, cel mai important este interiorul creionului. Doamne, ajuta-ne sa putem intelege aceasta pilda pentru a fi cat mai buni si sa lasam urme demne de urmat. Amin! Ce parere ai? Nu-i asa ca-ti seamana?
