luni, 9 mai 2016

Mâini înzestrate- Dr. Ben Carson

               În best-seller-ul "Maini inzestrate", dr. Carson demonstrează că soarta noastră nu depinde de stele sau de statistici, ci de noi înșine. Recunoaște că a ajuns un neurochirurg bun datorită faptului că a descoperit capacitatea înnăscută pe care i-a dat-o Dumnezeu și s-a perfecționat, punându-și la lucru mâinile înzestrate. Medicul primar neurochirurg, care a conceput și a coordonat cu succes numeroase operații pe creier, nu este altul decât puștiul care altădată colinda mahalalele orașului Detroit.
O carte motivaţională, pe care o recomand cu drag.
Am extras câteva citate care mi s-au părut interesante:
"Acum constatam din proprie experienţă că avusese dreptate când ne spunea că, indiferent de felul muncii pe care o faci, dacă dai dovadă de conştiinciozitate, vei fi apreciat şi promovat. Şi, ca să folosesc cuvintele ei :“ Bennie, nu contează ce culoare are pielea unui om. Dacă eşti bun, oamenii vor alege întotdeauna ce e mai bun.” 
"Indiferent de domeniul în care lucrezi, dacă te străduieşti să înveţi cât mai mult şi să câştigi experienţă, munca ta va fi răsplătită. Acest lucru s-a adeverit în cazul meu. În afară de aceasta, cred că Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, un plan ale cărui detalii le aflăm pe parcursul vieţii, chiar dacă uneori n-avem nicio idee despre mersul lucrurilor.
În orice carieră, fie că eşti electrician, secretară, muzician sau chirurg, trebuie să ai încredere în tine şi în capacităţile tale. Să ai o asemenea  siguranţă încât să poţi spune: “Pot totul. Dacă nu ştiu ceva, întreb.” Foarte simplu." 
“Este imposibil ca cineva să fie inutil, le spun. Dacă sunteţi atenţi şi politicoşi cu ceilalţi, şi ei vă vor trata la fel. Indiferent că urcaţi sau coborâţi în ierarhia socială, veţi întâlni acelaşi gen de oameni. În plus, gândiţi-vă că fiecare este un copil al lui Dumnezeu.”
Intelectualii nu se dau înapoi de la măturat, dacă aceasta înseamnă o muncă plătită cinstit. Cu timpul, mulţi ajung proprietari de terenuri şi impresari. Cam acesta ar fi mesajul pe care vreau să-l transmit tinerilor. Nu poţi ajunge dintr-un salt vicepreşedinte într-o întreprindere. Chiar dacă ai reuşi, nu ţi-ar folosi prea mult pentru că nu ai fi capabil pentru munca respectivă. Găsesc că e mult mai potrivit să-ţi ocupi locul care ţi se cuvine şi să avansezi prin muncă."
în primul rând, că Dumnezeu nu permite să fiu într-o situaţie din care să nu pot ieşi, iar în al doilea rând, că atunci când eşti conştient de posibilităţile şi de limitele tale şi îţi cunoşti meseria, nicio critică nu te poate afecta, indiferent de reputaţia, popularitatea, puterea şi părerea criticilor.(pg 143)
Toţi avem talente. Sucesul în viaţă depinde de felul în care descoperim şi folosim această „materie primă.
Toţi avem probleme, dar totul depinde de felul în care le privim. Dacă le vedem ca pe nişe bariere, vom renunţa uşor. „Nu putem reuşi”, ne văicărim. „Nu putem merge mai departe”. Ele ne împiedică să reuşim. Daca le vedem doar ca pe nişte obstacole, ne putem închipui că trecem peste ele. Oamenii realizaţi nu au mai puţine probleme decât alţii, ci au convingerea că nimic nu-i poate împiedica să continue.
            Indiferent de domeniul ales, în momentul în care am înţeles că fiecare obstacol nu face decât să ne pregătească pentru următorul, putem fi siguri că ne aflăm pe drumul cel bun."

2 comentarii:

Parerea ta