miercuri, 24 august 2016

Un viitor necunoscut

Un viitor necunoscut e lumea ce m-aşteaptă;
Privind nostalgic în trecut n-am să-nţeleg vreodată
De ce au fost  atatea lucruri care s-au întâmplat cu mine.
Le-am înţeles numai în parte, în ce-a fost rău sau bine.

Un viitor necunoscut îmi stă şi azi înainte;
Sunt doar un om, şi-s limitat să cred doar în cuvinte.
Îmi iau Scriptura îndrumar şi candelă pe-a mea cărare
Căci sfintele sale cuvinte, în întuneric, îmi sunt lumină la picioare.

Un viitor necunoscut, cu întrebări, confuzie şi teamă
Care s-aştern în pas domol ca stratul gros de-omăt în iarnă;
Şi vor să mă acopere din plin, să uit de-a mea nădejde.
Oh, suflete...de ce te mâhneşti din nou? Priveşte!

 Şi astăzi, prin credinţă, Tu m-ai chemat să nu mă-ngrijorez,
Ci să mă bucur de viaţa primită-n dar, şi de-al meu crez.
Azi ştiu că orice încercare, bucurie sau necaz de ar veni
În calea mea, pe drumul vieţii, numai cu Tine biruitor voi fi.

Un viitor necunoscut te-aşteaptă şi pe tine;
Rămâi statornic în ce-ai crezut! Nu te opri, creştine!
Căci toţi aceia ce-au ales să se încredă-n Domnul
Răsplata vor primi în dar şi vor rodi ca pomul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta