Nu-ţi pierde nădejdea!

Vrăjmaşul sufletului vrea să ne lipsească de speranţă, să ne vadă căzuţi, înfrânţi, lucru pe care îl încearcă la nivelul minţii şi sufletului nostru. Nu te lăsa prins în mreaja lui! Indiferent de circunstanţele prin care treci, există speranţă!

Nu pot cunoaşte mai dinainte cum vor evolua lucrurile, dar există ceva care se numeşte credinţă, şi care nu îmi permite să renunţ la împlinirea unor lucruri care, prin ochiul credinţei le pot vedea deja întâmplându-se.

 Domnul Isus a spus ucenicilor: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.(Matei 17,20)

Cum nădăjduiesc? Prin credinţă! De ce cred? Pentru că iubesc! Cum pot iubi? Sperând! Şi astfel toate se înlănţuie şi nu au sfârşit. Viaţa cu Dumnezeu înseamnă credinţa împletită cu nădejdea şi dragostea. Una fără cealaltă nu este posibilă pentru că, atunci când iubeşti continui să speri  şi să crezi chiar şi în imposibil. Acel lucru care te face să speri, care îţi dă pace sufletului şi te face încrezător, pentru acela se merită să lupţi şi să suferi.

Şi, chiar dacă ai pierdut tot (ce este pe pământ) şi nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, atunci nimic nu ai pierdut, pentru că alături de El o poţi lua întotdeauna de la capăt.

Mai crede şi azi, mai ridică-te o dată şi priveşte la cei căzuţi, la cei înfrânţi şi dă-le o mână de ajutor. Poate că ceea ce ţi se întâmplă este un semn de alarmă pentru tine, ca să priveşti la cei de lângă tine, să-i cauţi, să îi înţelegi, să legi răni şi să aduci mângâiere. Prea mult te gândeşti la tine şi la propriile nevoi. Priveşte în Sus! Cei care au nevoie sunt mai aproape decât îţi imaginezi! Trebuie doar să îţi deschizi inima şi să îi primeşti înăuntru. Ai fost preţuit, iubit şi acceptat de Dumnezeu, măcar că nu ai meritat. De aceea, şi tu trebuie să faci asemenea...Mergi cu Domnul Isus şi El te va învăţa!

 Dumnezeu este dragoste. În El găseşti credinţa. Speranţa să ţi-o pui în ceea ce El poate să facă!

Ascultă, crede şi mergi înainte!

Temerile din viaţa noastră pot împiedica împlinirea binecuvântărilor promise de Domnul Dumnezeu. Îngrijorările ne pot bloca drumul şi ne fac să dăm înapoi în loc să mergem înainte prin credinţă. Iată cum temerile pot amâna împlinirea promisiunilor Domnului.

Poporul Israel, condus de Moise din Egipt ajunge lângă ţara pe care Însuşi Dumnezeu le-a promis că le-o va da în stăpânire. Moise trimite 12 iscoade să cerceteze ţara, dar 10 dintre acestea s-au întors recunoascând pământul roditor, dar cu teamă de locuitorii ţării.

 „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.”(Numeri 13.31) Teama îi face să exagereze chiar „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”(Numeri 13.32-33)

Nu a fost oare Dumnezeu cu ei de-a lungul întregii călătorii? Nu îi scosese El din Egipt deschizând chiar Marea Roşie înaintea lor şi săvârşiseră mari minuni în tot timpul călătoriei? Atunci de ce acestă teamă? Toţi aceia care nu au crezut şi s-au temut nu au mai primit binecuvântarea de a intra în ţara făgăduită, ci au urmat 40 de ani de pribegie în pustie, în urma cărora toată acea generaţie care cârtise şi nu se încrezuse în puterea lui Dumnezeu, a trebuit să piară.

Să ai înaintea ta binecuvântările lui Dumnezeu şi totuşi să te temi să înaintezi pentru a le lua în stăpânire...Prin credinţă trebuie să înaintezi, să te pregăteşti de luptă pentru că, dacă Dumnezeu ţi-a promis, El va lupta pentru tine şi va aduce victoria, fără să conteze mijloacele tale şi cât de pregătit eşti. Uneori este nevoie doar să asculţi şi să mergi înainte, prin credinţă.

Aşa că, nu te teme de ce ai înainte. Nu da înapoi doar pentru că greutăţile pe care le ai în faţă par de netrecut. Dacă ai pornit cu Dumnezeu în acestă călătorie (ce poate fi o alegere în viaţă, o profesie, un serviciu, o relaţie) fii convins că, indiferent de obstacolele pe care le vei întâmpina, El va fi acolo şi vei ajunge cu bine la liman. Nu există uriaş pe care El să nu îl poată birui. Nu este frică sau slăbiciune pe care să nu o poată controla. Nu te baza doar pe puterile tale. Dacă ai pornit pe acest drum nu te uita înapoi.

„Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?”(Numeri 14.2)

De ce să te îndoieşti şi să pierzi ocazia pe care poate nu o vei mai avea vreodată?

Înaintea Lui se pleacă orice munte, oricât de semeţ ar fi. Oricât de mare ar fi „uriaşul”  care te sperie azi, prin credinţă mergi înainte! Nu lăsa ca planul lui Dumnezeu să fie amânat sau împlinit prin altcineva. Cel rău vrea să te doboare pentru că un om înfrânt nu va mai putea să se ridice să lupte. Dar tu, eşti copilul lui Dumnezeu şi nu ai primit un duh de frică, ci de putere ! Iată ce au spus Iosua şi Caleb care fusese şi ei împreună cu ceilalţi 10 să iscodească ţara:

“Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!”(Numeri 13.30)

„Ţara pe care am străbătut-o noi ca s-o iscodim este o ţară foarte bună, minunată. Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”(Numeri 14.7-9)

Deşi nu au fost ascultaţi de popor, cei doi au crezut, nu s-au temut şi au căpătat ce Domnul promisese.

Chiar dacă nu ai în faţă pe copiii lui Anac, oameni de statură înaltă sau o ţară care pare că mânâncă pe locuitorii ei, poate şi tu te confrunţi cu propriile temeri. Nu te lăsa biruit de modul în care le vei face faţă, dar nici nu te gândi să abandonezi şi să te întorci înapoi în Egiptul tău fără să mai rişti, sau să îţi îngropi talantul primit fără să îl laşi să rodească.

Priveşte la Iosua şi Caleb şi învaţa azi de la ei! Şi ei au văzut pericolul, dar au crezut în biruinţa promisă de Dumnezeu şi nu s-au temut! Prinde curaj şi înaintează! Victoria este pregătită deja pentru aceia care cred în ea şi privesc în sus. Dumnezeu va duce la împlinire ce a promis!

Ascultă, crede şi mergi înainte pentru a primi făgăduinţa!

Dor de vocea Ta

Sunt multe voci şi multe drumuri care mă-mbie să le-ascult

În lume multe căi par bune, dar eu vreau vocea Ta s-aud.

Adeseori mă tot gândesc şi mă frământ neîncetat;

Nu vreau să merg pe altă cale, vreau drumul Tău bun şi curat.

Eu nu ştiu Doamne cum e bine, sunt slab, sfios ca un copil

Te rog, vorbeşte-mi azi, Părinte, căci vin `naintea Ta umil.

Nu îţi cer bogăţii, renume, nici voia mea să o lucrezi,

Dorinţa inimii e calea şi voia Ta să-mi revelezi.

Trimite Duhul Tău cel Sfânt să îmi călăuzească viaţa,

Îndreaptă-mi ochii spre Cuvânt să-mi lumineze-n taină ceaţa

Ridică-mi sufletul trudit de aşteptări fără răspuns

Odihnă-n Tine am găsit, de pacea harului pătruns.

Tânjeşte sufletu-mi de dor s-aud clar glasul Tău ce-mi spune

Să mă abat de la ce-i rău, să m-adâncesc în rugăciune.

Vorbeşte inimii cu dor şi dragostea ce-aprinde focul

Pe-altarul sufletului Domn rămâi, aici îţi este locul.

Împotriva curentului acestei lumi

Există peşti care înoată în amonte, adică contra curentului apei. Somonul este unul dintre aceştia. Un peşte mort va fi dus la vale întotdeauna, dar cei care sunt vii se vor opune adesea sensului curgător.

Ce înseamnă să mergi contra curentului acestei lumi?

Nu este uşor. Ai nevoie de o bază solidă, de o temelie puternică, asemenea casei care a fost zidită pe stâncă. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, dar nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Pentru a rezista curentului şi presiunilor acestei lumi este nevoie de principii solide, de o înrădăcinare în Cuvântul lui Dumnezeu care trebuie să fie adânc sădit în tine, astfel încât să poţi veni înaintea celor care vor să te devieze de pe Calea dreaptă cu „stă scris!” Pentru acesta este necesar să te hrăneşti constant din Cuvânt, să îl cunoşti şi foloseşti „la timp şi ne la timp”.

Va fi cazul să suferi împotrivire de la cei apropiaţi sau cei din anturaj, colegi şi prieteni, să fi dispus să suferi dispreţul şi umilinţa sau să spui NU atunci când toţi spun DA. A fi diferit printre oameni este o provocare posibilă prin curajul şi puterea care vine de la Duhul Sfânt. Nu uita „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!”  

La un moment dat poate vei obosi, dar nu renunţa, pentru că doar acela care va birui până la sfârşit va primi răsplata. Nu descuraja chiar dacă ai fost trântit la pământ, pentru că există şansa să te ridici. Nu te teme de oameni, de vorbe, de circumstanţe, ci teme-te de Dumnezeu mai întâi.

“Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in el. Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume.”( Ioan 2.15-16) Deci, nu avem voie să ne conformăm acestor lucruri, pentru că „voi nu sunteţi din lume” dacă cu adevărat, Domnul Dumnezeu a făcut o schimbare în mintea, inima, sufletul şi duhul vostru. Astfel, “ Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”(Romani 2.12)

Fiţi oameni!

Priveam azi asistând la o mică scenă în care un domn şi o doamnă se contraziceau care să fie primul servit. Doamna venise din lateral insistând că a fost prima. Domnul o contrazicea şi se arăta profund afectat. În cele din urmă cei doi au fost serviţi chiar în acelaşi timp, dar la ghişee diferite, vreme în care cei doi se priveau cu dispreţ, iar tensiunea dintre ei era uşor vizibilă. Mă gândeam: oare de ce?  Cât timp şi ce a câştigat doamna şi cât timp şi ce a câştigat domnul? Sau ce şi cât au pierdut fiecare? De câştigat nici unul nu a câştigat nimic, ba încă domnul a trebuit să asiste neputincios la reluarea documentelor sale datorită unui blocaj informatic. Ce au pierdut cu adevărat? Aş zice că domnul a pierdut ocazia de a demonstra unei doamne că ştie să se comporte ca un adevărat „bărbat”, cedându-i acesteia locul chiar dacă nu ar fi avut dreptate, iar doamna în cazul în care avea o urgenţă ar fi putut să ceară voie respectuos motivându-şi graba. Totuşi niciunul nu a vrut să renunţe la orgoliul lui, la “dreptatea” pe nedrept numită astfel.

Ce timp vom câştiga dacă uităm să mai renunţăm la noi înşine, să ne abţinem să jignim chiar dacă am fost nedreptăţiţi, să nu rănim chiar dacă am fost răniţi, adică dacă uităm să mai fim oameni? Poate vom câştiga câteva minute în plus, pe care la următorul semafor le vom consuma aşteptând pe roşu sau poate va trebui să ne reîntoarcem din drum pentru că am uitat acasă un lucru important…Dar, vom pierde respectul, omenia şi “un nume bun” care “este mai de dorit decât o bogăţie mare”. Mai bine smerit, dar cu un nume nepătat, decât mândru şi dispreţuit.

Mă gândeam şi la cuvintele Domnului Isus care par aşa departe într-o lume în care egoismul şi plăcerea personală este la putere.

 “Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el  două.” (Matei 5.39-41)

Mă gândeam şi la cearta ucenicilor pentru a cunoaşte care dintre ei este cel mai mare şi la răspunsul înţelept al Domnului „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”(Marcu 9.35) 

Aşa că, nu vă grăbiţi pe unde mergeţi, uitând să mai fiţi mai întâi de toate oameni...

Când Domnul parcă zăboveşte

Când Domnul parcă zăboveşte

Să-ţi dea răspuns la ruga ta,

Când aşteptarea se lungeşte,

Tu cu credinţă stăruieşte

Şi biruinţă vei avea.

Tot ce îi ceri, deja El ştie

Dar te încearcă câteodat’;

Să ai nădejde că şi ţie

Îţi va-mplini cu bucurie

Tot ce-ai dorit şi L-ai rugat.

Poate că plângi, poate te doare,

Poate ţi-e greu să tot aştepţi,

Dar te îndem: mai ai răbdare,

Isus ţi-aduce rezolvare

Când glasul către El ţi-îndrepţi.

El nu te lasă, e cu tine,

Dar poate-i altul planul Său;

Încrede-te deplin în Sine

Şi-opreşte-ţi lungile suspine

Căci El e ajutorul tău!

O, de-ai cunoaşte fericirea

Ce-n taină El ţi-a pregătit,

I-ai da întruna mulţumirea,

Recunoştinţa şi iubirea

De bunătatea-I copleşit.

Continuă cu stăruinţă,

Neobosit şi răbdător

Să-L chemi în rugă cu credinţă

Şi-n tot ce ai tu trebuinţă

Vei fi cu El biruitor!

Amin.

                                       (autor Paula Diţă)

Şi la bine, şi la rău...

Iov a reacţionat. Nu se spune cât a plâns, despre durerea sfâşietoare pe care a avut-o în inimă la primirea acelor veşti, ci doar concluzia la care a ajuns. Am spune că era un om puternic, dar nu tăria de caracter dă răspunsul la reacţia noastră în faţa problemelor, ci modul de trăire cu Dumnezeu. Iov era omul care se temea de Dumnezeu şi trăia curat. Şi este adevărat că toate îi mergeau bine. El însă şi la bine umbla cu Dumnezeu. Reacţia lui „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat”  a fost influenţată şi de relaţia sa cu Dumnezeu pe care a construit-o în timp. Astfel dă acest răspuns care denotă şi o maturitate şi înţelegere a realităţii controlului deplin pe care Dumnezeu îl avea în viaţa lui.

Vorbit de bine în cer, dar sub apăsare pe pământ..pentru el se dădea o luptă.

Cum reacţionezi atunci când drepturile îţi sunt atinse? Poţi binecuvânta Numele Lui? Sunt poate lucruri şi oameni ce i-ai pierdut, dar Iov a pierdut nu doar tot ce avea, fiind şi un om cu multe posesiuni, ci şi tot ce agonisise, toţi copiii lui, dar şi sănătatea sa era în ruină, măcar că nu făcuse ceva rău. Avea dreptul să întrebe „de ce”?

Ne supărăm la pierderi minore, la atingeri ale reputaţiei noastre şi a mândriei, dar adevărata încredere şi relaţie cu Dumnezeu este aceea când poţi să laşi, să renunţi, să te eliberezi sufleteşte de ceea ce ai şi să poţi să spui “chiar dacă nu se va întâmpla precum vreau sau cred eu că este bine, dă-mi puterea să  accept orice Tu găseşti potrivit pentru binele meu veşnic”.  Iov a înţeles că nu este o întâmplare, ci totul este îngăduit de Dumnezeu.  Totuşi prima sa reacţie nu a fost de răzvrătire, ci „aruncându-se la pământ, s-a închinat.”Da, este uşor să acceptăm aceste adevăruri atunci când în viaţa noastră nu se întâmplă nimic dureros. Iov este un exemplu pentru noi astfel că, în orice împrejurare oricât de grea ar fi, opreşte-te şi te analizează...iar dacă nu vei înţelege, pleacă-ţi fiinţa şi închină-te Lui şi în orice vreme să Îl binecuvântezi, aducând suspinul, remuşcarea sau frustrarea înaintea Sa.

Iov nu L-a onorat pe Dumnezeu doar pentru binele primit, nu pentru ceea ce i se oferea, ci pentru ceea ce El era pentru Iov.  La fel şi noi să fim mulţumitori pentru toate, pentru că relaţia noastră cu El nu se datorează lucrurilor pe care le-am primit sau le vom primi aici, ci datorită faptului că El este Dumnezeul, Stăpânul, Mântuitorul, bucuria şi nădejdea inimilor noastre.

Mulţumind indiferent de împrejurări

Am învăţat că nu trebuie să aştept clipa ca totul să îmi meargă bine pentru a mulţumi. Nu trebuie să simt cum bucuria mă inundă sau problemele sunt rezolvate cu succes pentru a privi cu recunoştinţă în Sus. O inimă mulţumitoare nu ţine cont de împrejurări, ci fie bine sau rău şi în orice condiţii ea recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu asupra prezentului, dar şi a viitorului. Să nu aşteptăm vremuri mai bune pentru a spune mulţumesc şi să nu ne privim prin comparaţie cu soarta altora.

A spune mulţumesc când nu merge totul cum vreau înseamnă încredere deplină şi pace din Cel care a promis pacea Sa. Ce altă jerfă mai plăcută pot aduce decât mulţumirea care înseamnă şi o încredere deplină şi abandonare totală în voia Lui?

Cu mulţumirea este la fel ca şi cu iubirea. Trebuie să îi iubesc doar pe cei care mă iubesc?  Nu, ci şi pe cei care sunt greu de iubit şi chiar pe cei care nu îmi vor binele. Atunci cu mulţumirea este la fel...fie în bucurie şi linişte, fie în împrejurări dificile, trebuie să îmi păstrez atitudinea. De aceea îi spun inimii: „Nu te supăra, ci mulţumeşte! Nu te îngrijora, ci mulţumeşte! Nu te teme, ci mulţumeşte!”

Deci, trebuie să mulţumesc şi atunci  când planurile eşuează şi poate trebuie să o iau de la început..Mulţumesc şi atunci când nu înţeleg, când îmi este greu să merg mai departe, când mă lupt cu îndoieli. Mulţumesc pentru că Tu ştii de ce trebuie să trec prin această încercare, prin acest impas şi frământare. Mulţumesc pentru ceea ce am, dar şi pentru ceea ce nu am şi îmi doresc a dobândi. Cum să fie rugăciunea? Renunţă la cereri şi lasă loc mulţumirii şi nu doar cu buzele, ci întreaga viaţă trebuie să exprime faptul că eşti recunoscător lui Dumnezeu!

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”(1 Tesaloniceni 5.18) Există însă şi o răsplată,pentru că ”cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat”.

Bunătăţile Domnului

“Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.” (Plangerile lui Ieremia 3.21-25)

A fi copleşit de bunătăţile Domnului nu înseamnă neapărat belşug de binecuvântări pământeşti sau spirituale, deşi putem prospera şi să avem şi bunăstare. Să ne gândim că proorocul Ieremia a rostit aceste cuvinte pe când era tare amărât în sufletul său, dar în inima lui licărea un strop de nădejde.  Aflat când în temniţă sau în groapa adâncă cu noroi, când acoperit de batjocura şi ura din partea mai marilor vremii, Ieremia, tocmai el, singurul din acea vreme căruia îi fusese dat să rostească adevărul prin proorociile venite de la Dumnezeu, aduce un cuvânt de îmbărbătare.

Care sunt bunătăţile Lui şi cum le putem recunoaşte? Un prieten spunea :„Faptul că trăiesc, umblu, respir, mă îmbrac, pot mânca, că mă trezesc şi văd cum vine seara..reprezintă doar bunătatea Domnului care se reînnoieşte.”  Da, sunt lucruri mărunte, dar pe care adesea le-am ignorat sau le-am considerat poate o normalitate doar pentru că nu ne-au lipsit şi nu le-am pierdut..totuşi, în acest timp unii nu se pot bucura de ele. “O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”(Psalm 107.8)

Domnul Dumnezeu are mereu noi şi noi forme de a-şi manifesta bunătatea şi îndurarea faţă de noi. Noi ne schimbăm, dar El rămâne neschimbat. Noi manifestăm răutatea adesea, dar bunătatea Lui nu se schimbă. Noi uneori dovedim nepăsare, dar mila Sa rămâne aceeaşi. „Şi credincioşia Ta este atât de mare!”

Deschide doar ochii şi se va întâmpla să te simţi copleşit de bunătăţile Lui...Bunătatea Sa este văzută de aceia care îşi pun încrederea în El şi Îl caută cu o inimă sinceră.  Iar cei care au ochii deschişi o văd, o înţeleg şi au un belşug necurmat datorită unei inimi mulţumitoare.

“O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!”(Psalm 31.19)

Viaţă prin cunoaşterea Lui

“Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”(Ioan 20.31)

Vreme de har...putem citi Cuvintele care ne aduc la cunoştinţă  fapte petrecute acum mii de ani, care nu sunt doar istorie, ci mai mult de atât; nu doar o simplă aducere aminte, ci sunt cuvinte care au în ele puterea transformării şi a aducerii la adevărata viaţă. Aceleaşi fapte, văzute din patru părţi diferite, dar care aduc acelaşi adevăr, lăsate cu scopul întăririi dovezilor. De ce au fost scrise? ”Pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”.  „Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”(Romani 10.17) Şi astăzi, avem Sfânta Scriptură cu Evangheliile, o bogăţie de cuvinte, învăţături şi fapte din viaţa Domnului Isus. Prin credinţa în El avem viaţa veşnică. “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3) Viaţa înseamnă cunoaşterea Lui ,deci şi cunoaşterea Tatălui (“căci Eu şi Tatăl una suntem”)  atunci când El locuieşte, prin Cuvânt în noi.

Fără cuvintele din Evanghelii nu am fi putut cunoaşte . Faptul că au dăinuit şi rezistat veacurilor dovedeşte că “Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.”

Faptul că în noi sălăşluieşte viaţa din Dumnezeu se datorează Cuvântului pe care L-am primit . Conform proorociilor Vechiului Testament, Evangheliile nu sunt decât împlinirea cuvintelor spuse de prooroci cu veacuri înainte prin care Dumnezeu îşi făcea cunoscut planul mai dinainte.

Mulţumim, Doamne, că, deşi nu avem nici un merit, ne-ai făcut şi nouă parte de aceste lucruri scrise, pentru ca dovezile Scripturii să întărească faptul că prin Tine avem viaţa, iar fără de Tine umblam ca nişte oi fără păstor, în întuneric şi mânaţi de propriile dorinţe, o viaţă lipsită de sens şi valoare. Când Te-am cunoscut pe Tine ( adică când Tu ne-ai cunoscut şi ni Te-ai descoperit) ca dovadă a vieţii noi ce am primit-o înlăuntrul nostru, şi viaţa pământească a fost preschimbată. Să rămâneţi în El, “pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.”(1 Petru 1,8-9)

Domnul nostru a înviat şi, ca dovadă a învierii Sale, ne-a adus şi pe noi la o nouă viaţă. Mulţumim, Doamne! “Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.  Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.  Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.” (Coloseni 3.1-4)

Aşteptare

Aştept în îndelunga mea tăcere, timpul să treacă cu avânt.

Ce ar putea o inimă să spere adesea mult îndurerată şi rănită prin cuvânt?

Nu ştiu ce dincolo de nor se află şi de  necunoscut,

Dar am încredere că voi afla la timpul hotărât.

Planurile Tale mă surprind adesea şi să mai visez nu îndrăznesc

Căci cine-s eu să merit mai mult decât aş crede şi gândesc?

Tu, suflete, te-ai întrebat această aşteptare ce va fi?

Ce-ţi va duce mai degrabă: dezamăgire sau bucurii?

Te chem în aşteptarea mea, pe Tine, Dumnezeul meu îndurător

Să-mi dai răbdare să-nţeleg cum să privesc mai înţelept spre viitor

Ca să accept cu bucurie al Tău plan dinainte-alcătuit

Fără să mă opun cumva  la ce ai hotărât că este potrivit.

Dar Tu cu dragoste mi-ai spus: „ Vreau să înveţi

Că ceea ce Eu transform în tine în timp ce tu aştepţi

Este cu mult mai preţios decât ce vrei şi îţi doreşti

Să fii lucrarea Mea desăvârşită e chiar mai important ca ce iubeşti.

Să nu te-ngrijorezi ţi-am spus, căci Eu voi fi cu tine

Şi nicidecum n-am să te las, călăuzindu-ţi orice pas, ca să îţi meargă bine.”

Te caut

Te caut când, în zorii dimineţii

Lumina Ta dă sens pentru încă o zi vieţii.

Te caut în amurg, pe când luminile se sting

Iar stelele pe cer şi mai intens se-aprind.

Te caut noaptea, în aşternutul meu când dorm,

Când trupul obosit se-aşază pentru somn.

Te caut în necaz, printre lacrimi şi suspine,

Dar şi în bucurie, prin cânt şi când mi-e bine.

Te caut să-nţeleg dacă cumva greşesc.

Te chem în rugăciune când stau şi meditez.

În grijile ce mă pândesc pe-acest pământ

Când nu ştiu încotro s-apuc şi mă frământ.

Te caut, căci eu voii Tale vreau să mă supun

Atotputernic, sfânt şi preamărit Stăpân.

Te caut să îmi dai călăuzire înţeleaptă

Să ştiu dacă am apucat pe calea Ta cea dreaptă.

De-acum Te voi căuta întreaga mea viaţă

Pentru că Tu îmi luminezi cărarea cu speranţă.

O credinţă cât un grăunte de muştar

“Le-a zis Isus.: „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”(Matei 17.20)

O credinţă cât un bob de muştar este ceea ce poate munta „munţii” din viaţa ta. Ce să fie acest munte?  Poate acel obstacol de netrecut, acea situaţie aparent imposibil de depăşit, acea teamă, acea grijă, acea suferinţă trupească sau sufletească sau acel vis neîmplinit.

De multe ori muntele poate fi şi rodul imaginaţiei noastre şi a lipsei de încredere în ceea ce Dumnezeu poate să facă atunci când îi predăm deplin situaţia de faţă. Poate priveşti înspre munte şi te vezi atât de mic şi neînsemnat. Spui „Este imposibil!” Dar, celui ce crede toate sunt cu putinţă.

Nu întotdeuna ar trebui să muţi muntele din loc. Este necesar uneori  decât  să treci pe lângă el urmându-ţi calea. Te concentrezi atât de mult pe acest munte şi îi urmăreşti înălţimea şi greutatea măsurându-ţi puterea raportat la el, în timp ce pierzi din vedere ţinta ta.

“Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”(Exodul 14.14) Aşa a spus Domnul lui Moise în timp ce armata lui faraon se apropia cu repeziciune înspre poporul ce tocmai ieşise din Egipt. În faţă Marea Roşie, în spate inamicul…tot ceea ce aveau de făcut era să creadă aceste cuvinte.

Gândeşte-te la David care, fără armură şi fără arme puternice a plecat să lupte împotriva uriaşului. A mers însă “în Numele Domnului”, deplin încredinţat că biruinţa va fi a Lui. David a avut credinţa, acel bob de muştar care ne lipseşte adesea.

Indiferent de muntele care îţi stă înainte, nu te mai lupta gândindu-te la puterea cu care vei muta munţii din loc. Nu tu vei face acest lucru, ci Dumnezeu o poate face, când te încrezi asemenea unui copil,în totalitate în părintele care îl iubeşte. Câtă vreme te uiţi la ce poţi face tu, muntele va rămâne tot acolo. În Numele Domnului spune acestui munte: „ Ridică-te şi mută-te în mare, pentru că am un Dumnezeu mare”.Nici un munte , nici un uriaş, nici o ameninţare nu este prea mare pentru Domnul.

“Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”(Matei 21.21-22)

Condu-mă Tu

Condu-mă Tu cu grijă prin văi de îndoieli,

Prin munţi de bucurii şi stânci de căutări.

Netezeşte calea Ta sub simpli ai mei paşi

Uimiţi de vor rămâne chiar şi ai mei vrăjmaşi.

Călăuzeşte-mă din nou şi ia-mă Tu de mână

Când greu întrezăresc pe calea Ta cea bună.

Vorbeşte-mi Tu şi azi dă-mi iarăşi ajutorul...

Opreşte-mă când planul meu doar strică viitorul.

Nu mă lăsa neînţelept să merg pe drum greşit

De-a mea pornire egoistă, fără minte amăgit.

Mă întrebam cum pot cunoaşte voia Ta cea dreaptă,

Iar Tu cu dragoste mi-ai mai răspuns încă o dată:

„Când pacea Mea coboară în inimă deplin

Vei ştii că urmezi voia şi planul Teu sublim.”

Cuvinte la vremea potrivită

Te-ai gândit că o vorbă spusă la vremea potrivită poate face minuni în viaţa cuiva? O spui şi nici nu ştii ce efecte poate avea. De ce spunem lucruri frumoase şi încurajări atât de rar? De ce suntem zgârciţi în a folosi cuvinte care nu costă, dar al cărui folos nu îl vom putea anticipa vreodată?  Pentru că ne este teamă de cum vom fi priviţi sau poate ridiculizaţi sau greşit înţeleşi, motiv pentru care mai bine îngropăm talantul ce ne-a fost încredinţat şi ne vedem în continuare de ale noastre?

Nu ştiu dacă vreodată ai fost cu moralul la pământ, iar cineva s-a găsit să îţi spună, fără să îţi cunoască starea, ceva de genul  : ”Eu cred în tine, în ceea ce tu vei face, pentru că Dumnezeu te va folosi”..iar acest lucru a contat enorm pentru ridicarea ta. Uneori Domnul  Dumnezeu  se va folosi de oameni pe care nu te-ai fi aşteptat sau pe care nici nu îi cunoşti. Aşa că, lasă-te folosit de El. Fii o binecuvântare fără să te gândeşti la consecinţe sau răsplată. Dacă ai un cuvânt în inimă nu-l mai ascunde, ci trimite-l mai departe pentru că, la un moment dat, bumerangul se va întoarce înspre tine. Susţine pe cei care ţi-au oferit ajutorul. Cuvinte rare, rostite în momente cheie, te pot schimba aşa cum nu te-ai fi gândit.

„Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui. Şi ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!”(Proverbe 15,23)

Cuvintele  sunt asemenea unor pietre cu care poţi zidi sau dărâma. Depinde cum şi când le foloseşti: dacă le foloseşti înţelept poţi zidi, construi şi întări o inimă, o casă sau o relaţie. Dar, la fel de bine aceste pietre folosite într-un mod greşit, pot lovi, sparge şi distruge.

De aceea, alege-le cu grijă, cu înţelepciune şi discernământ,  ca să le spui cum trebuie şi la momentul potrivit.